De drag de jurnalism

5, 4, 3 … SUPERCULORILE DIN VARA ‘11 – MACHIAJ-RUJ-ACCESORII

leave a comment »

Caldura puternica a verii se lasa asteptata, dar designerii si make-up artistii au stabilit deja care vor fi cele mai hot culori pe care trebuie sa le purtam fie pe buze, pe pleoape, pe obraji si chiar la gat. Roz bombon, rosu intens, corai, verde, galben, visiniu, maro, albastru metalic vor fi unele dintre culorile cele mai des intalnite din aceasta vara.

Culori MUST-WEAR in machiaj
Movul este nuanta care nu are voie sa lipseasca, in aceasta vara, din trusa ta de machiaj. O poti purta individual pe toata suprafata ochiului, dar si integrata intr-un machiaj de tip cat eyes. Si daca simti ca iti mai trebuie o urma de sensualitate in machiaj, foloseste un creion pentru conturul ochilor, de aceeasi culoare. Make-up artistii recomanda ca acest machiaj sa insoteasca o tinuta eleganta de seara, atent accesorizata.

Galbenul este o culoare rar regasita in machiaj. Vara aceasta insa il intalnim integrat intr-un machiaj de zi, alaturi de alte culori precum turcuaz, albastru, visiniu si negru. Culoarea, nou intrata in topul celor mai potrivite nunate pentru machiaj, scoate foarte bine in evidenta culoarea ochilor. Pentru un plus de dramatism exprimat prin machiaj se va folosi un eyeliner lichid negru sau albastru.

Rozul s-a regasit si anul trecut printre nuantele machiajului de vara. Anul acesta, insa, se trece usor catre nuante de fuchsia, rose si roz bombon. Se poate purta individual pe intreaga pleoapa sau integrat intr-un machiaj de tip smoky-eyes, alaturi de negru si un strop de portocaliu. Specialistii in make-up recomanda folosirea machiajului lichid pentru o buna imbinare.

Turcuazul este ideal pentru pesoanele care au tenul bronzat deoarece scoate in evidenta culoarea irisului. Variatiile de la verde catre turcuaz se asorteaza in functie de culoarea ochilor. Pentru a scoate in evidenta machiajul deosebit si a delimita pleoapa, se recomanda aplicarea a doua straturi de mascara cu proprietati de alungire. Turcuazul este cea mai potrivita culoare pentru pesoanele care au nuanta parului blond-sampanie sau blond-cenusiu.

Rosul si subtonurile rosiatice
Nu este recomandat ca subtonurile rosiatice sa fie purtate individual pe intreaga suprefata a ochilor. Rosul-visiniu arata cel mai bine estompat cu o nuanta de fard beige, dar poate fi si integrat intr-un machiaj de tip smoky-eyes, alaturi de negru, gri si alb. Folosirea unui eye-liner lichid de culoare neagra evidentiaza forma si culoarea ochilor.

MUST-BE on your lips

Rosu pasional
Vara aceasta purtam pe buze doar culori mate. Rosu ramane cea mai potrivita culoare pe care o poti avea pe buze alaturi de un machiaj elegant si o tinuta de seara. Daca vrei ca buzele tale sa arate impecabil foloseste un ruj rezistent la transfer, iar in momentul aplicarii nu folosi direct batonul ci pensula special creata pentru aplicarea rujului.

Coraiul este nuanta care se poarte vara aceasta numai alaturi de un machiaj pretentios de seara sau de ocazie. Este cel mai usor de asortat cu un machiaj ce contine culori precum portocaliu usor sters cu nuanta de alb si avidentiat prin contur cu eyeliner de culoare neagra.

Fuchsia e nuanta de roz cu tendinte spre rosu care se aplica numai in cazul unui machiaj de zi evidentiat prin dubla aplicare a mascarei. Se potriveste foarte bine persoanelor care au culoarea ochilor albastru sau verde.

Visiniul este singura nuanta care se poarta in textura glossy in aceasta vara. Este o culoare destinata buzelor voluptoase. Se imbina cel mai bine cu un machiaj elegant, de seara ce contine nuante de maro si negru. Visiniul trebuie aplicat numai in varianta sa lucioasa deoarece o varianta mata a culorii poate conferi machiajului tente maladive.

MUST-WEAR accessories

In randul culorilor pe care trebuie sa le aiba accesoriile noastre vara asta se aliniaza: albastru metalic, rosu, maro, negru, verde, roz si visiniu.

Maro este o nuanta usor de asortat cand vine vorba de accesorii. Fie ca este parte dintr-un colier, inel, bratara sau cercei, culoarea maro evidentiaza plusul de eleganta din vestimentatia unei doamne. Se poarta colierele si inelele realizate din aur, accesorizate cu pietre mari maronii.

Albastru metalic
Ca parte a unui accesoriu, albastrul trebuie sa reprezinte esentialul. Chiar si o piatra de dimensiuni foarte mici, colorata in ablastru metalic poate capta atentia celor din jur si ii poate provoca pe acestia sa privesca si sa asmire indelung eleganta ta.

Rosu trebuie sa fie vara aceasta culoarea unui accesoriu purtat doar pe timpul zilei. Sub forma de flori, de dimensiuni mai mici sau mai mari, ori margelute rosul trebuie sa insoteasca o tinuta eleganta-office.

Culoarea pe care o purtam trebuie sa ne reprezinte si sa vorbeasca despre personalitatea noastra.
NU UITA! Cel mai important este sa-ti vina bine, fie ca este parte din machiaj, vestimentatie sau accesoriu.

Written by iandreeab

1 iunie 2011 at 10:38

Postat in proiecte

Farmacistii-vinovati de raspandirea HIV si Hepatita C in randul toxicodependetilor

leave a comment »

 

Farmacistii-vinovati de raspandirea HIV si Hepatita C in randul toxicodependetilor

Refuzul farmacistilor de a elibera seringi de insulina sporeste raspandirea virusurilor in mediile unde traiesc toxicomani si prostituate.

 

Sunt vinovati fie ca vor sau fie ca nu. Este doar sigur ca prin refuzul lor de a elibera seringi pentru administrarea insulinei oricarei persoane care intra in farmacia lor si solicita, sporesc raspandirea rapida a unor virusuri precum HIV sau Hepatita C in randul celor ce consuma droguri sau practica prostitutia. Si asta doar pentru ca nu le este foarte placut sa vina toti “drogatii” la usa farmaciei lor.

In ultimii ani, numarul seropozitivilor si al celor care sufera de Hepatita C  din Romania s-a marit considerabil fara ca nimeni sa fie constient de rapiditatea raspandirii. Cea mai recenta statistica arata ca HIV si Hepatita C sunt bolile intalnite cel mai des la drogati si la prostituate sau clientii acestora.  Si acest lucru se intampla deoarece, in randul celor care isi administreaza intravenos drogurile, nu mai exista nici cea mai mica urma de igiena, iar ei folosesc in repetate randuri aceleasi ace si seringi fara a fi costienti de riscurile la care sunt supusi. La fel se intampla si pentru cei care practica prostitutia sau sunt clienti fideli ai prostituatelor . Nu trebuie decat sa ai parte de un contact sexual neprotejat cu o persoana infectata cu vreunul dintre virusuri si de aici decurge totul.

In randul farmacistilor exista o „lege nescrisa” care ii  obliga pe acestia sa raspunda negativ atunci cand o persoana „cu o atitudine dubioasa”, precum spun ei, le solicita seringi de insulina, singurul instrument cu care pot fi injectate drogurile  si care nu lasa urme  vizibile la locul administrarii. Astfel, daca ai de gand sa intri intr-o farmacie  „de cartier”  si sa ceri astfel de instrumente trebuie sa ai o infatisare adecvata, sa nu te pierzi cu firea nici macar o secunda si sa ai minime cunostinte despre ceea ce soliciti.  Asta daca apuci macar sa ti se solicita explicatii si nu esti respins cu un refuz spontan inainte sa-ti argumentezi cererea.

Ancheta

 Alaturi de colega mea, Cristina Climov, am realizat o ancheta sub acoperire. Am ales la intamplare 10 farmacii din zonele diferite ale Bucurestiului in  care am intrat de  doua ori, o data la inceputul saptamanii, iar a doua  la sfarsitul ei. La inceputul saptamanii, eram „deghizate” in posibile consumatoare de droguri, iar la final reveneam cu o tinuta cat mai serioasa si cu o tonalitate convingatoare. Inceputul saptamanii s-a dovedit a fi exact asa cu ni-l inchipuisem. Prima farmacie in care am intrat a fost  Farmacia Denis din cartierul Vitan, zona Postei. Cand am intrebat daca au seringi de insulina, farmacista m-a privit lung si m-a intrebat „pentru cine si pentru ce” imi trebuie. Dupa ce m-am prefacut ca bajbai un raspuns, aceasta a spus ca nu are modelul special pentru insulina ci doar unele de un gramaj foarte mic, dar care nu pot fi folosite pentru administrarea insulinei. La circa 500 m de prima farmacie se afla FlashFarma. Aici farmacista imi da amabil buna ziua, iar dupa ce ii adresez aceeasi intrebare ca si celeilalte farmaciste imi raspunde  cu un  „Nu mai am” lung si apasat. Urmatoarea farmacie a fost cea de la piata Ramnicu Sarat, Centrofarm Victoria. Aici farmacista mi-a raspuns scurt ca numai are in stoc. Dupa cateva secunde de stat pe ganduri am intrebat-o cu un ton grabit la ce alta farmacie din zona as mai putea gasi pretinzand ca pe unde fusesem nu a avut nimeni sa-mi dea. Am primit de la farmacista acelasi raspuns negativ „Nu stiu”.

La sfarsitul saptamanii nu am mai intalnit niciun refuz. Asta datorita faptului ca nu mai paream „consumatori”. De la Farmacia Denis am reusit sa cumpar prima seringa pentru insulina de 2ml cu ac mic si subtire. La urmatoarele farmacii, am pretins doar ca ma intereseaza daca au pe stoc si ce pret au. Farmacistele erau receptive, imi aratau modelele si mi le recomandau pe unele dintre ele. A trebuit, insa, sa le refuz.

Asadar, seringa  folosita pentru injectarea insulinei sau a drogurilor are 2 ml si cost doar 0.75 lei. Un pret foarte mic daca il comparam cu cel al substantelor pe care le pompeaza in vene. Cu toate acestea, din cauza faptului ca sunt mai mereu respinsi de farmacisti atunci cand cer astfel de serinigi, consumatorii de droguri lichide sunt nevoiti sa foloseasca aceeasi seringa si acelasi ac de mai multe ori, ba chiar mai mult, sunt dispusi sa si „imparta instrumentul” cu cei care au disperata nevoie.

Cand vine vorba de declaratii oficiale, cei mai multi dintre farmacisti neaga ca  nu ar elibera acest tip de seringi si doar putini dintre ei recunosc ca refuza sa dea pe motivul ca ar putea duce si alti clienti de seama lor, lucru pe care farmacistii nu si-ldoresc.

Intr-un raport de cercetare realizat in 2004, este relevat in mod clar ca farmacistii sunt contra vanzarii de seringi drogatilor, insa uneori le vand numai de teama de a nu intra intr-un conflict cu acestia.

„Cine vrea sa se drogheze, se drogheaza si cu seringi de 200”

In campusul universitar Regie, la Farmacia Autofarm,  am purtat o discutie oficiala cu diriginta . Ea ne-a recunoscut ca in farmacia ei nu se vinde asa ceva „pentru ca nu renteaza”. „La mine seringile se vand pentru incarcat cartuse de imprimanta. Rareori cumpara cineva pentru autovaccin sau pentru altceva. Dintre studentii din camine nu stiu daca m-au intrebat doi. Si unul dintre ei, tin minte sigur, a venit cu o hartie pe care avea trecute dilutiile. Aici vin sa ceara seringi de insulina cei din cartier, de pe la Crangasi. Vin tocmai de acolo pentru ca la mine e mai ieftin. Dar eu nu am, nu comand pentru ca nu sunt rentabile. Probabil as vinde una sau doua pe luna si nu-mi convine. Deja am inceput sa-i cunosc pe cei care vin sa ceara seringi pentru a se droga, dar nu am ce sa le dau. Daca as avea le-as da la toti. Si credeti-ma, nu au nevoie neaparata de seringi de insulina. Cine vrea sa se drogheze, se drogheaza si cu seringi de 200”.

Mirela X, angajata de 3 ani la o farmacie din zona Salajan, a spus ca ea nu are in farmacie astfel de seringi fiindca in urma cu doi ani a fost agresata verbal si fizic de un toxicoman. Ulterior, acesta i-a transmis angajatei o serie de amenintari. In urma acestora, farmacista refuza sa vanda seringi de insulina  si recunoaste ca stie ca ceea ce face este ilegal.

Ajutor pentru narcomani

In Bucuresti exista cel putin 50 de centre care de ocupa de consilierea, evaluarea si educarea toxicomanilor si a  celor predispusi la consumul de droguri si mai putine centre de ajutor si tratament.  Cele mai  importante organizatii sunt A.N.A(Asociatia Nationala Antidrog) si A.R.A.S.(Asociatia Romana Anti Sida). Amandoua au ca scop prevenirea raspandirii HIV , Hepatita C  sau a altor boli ce se pot transmite pe cale sanguina sau sexuala.

De 12 ani ARAS ruleaza proiectul „Schimb de ace si seringi”, proiect ce se desfasoara atat  la sediul din sectorul 1, cat si prin cartierele in care sunt inregistrati toxicodependentii. Voluntarii ARAS strang seringile folosite de la narcomani si le distribuie altele sterile. Sunt si multe alte centre de dezintoxicare si tratament care apartin statului roman si functioneaza in spitale precum Spitalul Clinic de Psihiatrie Alexandru Obregia si Spitalul Clinic Colentina.

“Exista o anumita evidenta  a toxicodependentilor, insa aceasta se modifica foarte mult in cadrul unui an si este foarte usor sa le pierzi numarul”, declara autoritatile abilitate. Ceea ce nu se vede foarte clar este numarul extrem de  mare  al consumatorilor de substante narcotice si cu atat mai putin al celor dintre ei care sufera de SIDA sau Hepatita C.

De cele mai multe ori, toxicomanii care au folosit cel putin o data o seringa nesterila nu isi dau seama ca au dobandit virusul HIV sau cel hepatic. Asta pentru ca nu cunoasc suficiente detalii  despre acestea. De ce? Pentru ca nu au parte de consiliere din partea farmacistilor, si chiar mai rau, sunt refuzati si evitati.

Conform legislatiei farmacistilor si a fisei postului, acestia au datoria de a consilia si de a indruma pacientii catre tratamente potrivite, in niciun caz de a refuza sa elibereze un lucru poate vital pentru unii dintre ei.

Written by iandreeab

20 mai 2011 at 8:42

Gradina botanică

leave a comment »

Foto în Gradina Botanică.

This slideshow requires JavaScript.

Written by iandreeab

14 mai 2010 at 18:15

Postat in tripS

Tagged with , , , ,

FotoJurnal de prietenie

cu un comentariu

Ehhhh, cât de frumos este să ai prieteni şi cât de trist este să nu-i ai lângă tine.

Cred că Duminica asta este de vină, mi s-a făcut foarte dor de voi şi chiar dacă poate nu v-am spus niciodată sunteţi persoanele pentru care aş fi în stare de orice. Postul ăsta îl scriu fără voia voastră, aşa că prin Iulie cred o să-mi iau bătăiţă pentru că voi pune pune poze cu NOI, voi scrie despre prietenia noastră şi poate chiar mai multe.

Îmi fac curaj şi încep.

Pe primul loc în ierarhia prieteniei se află Lăcră (sor’mea), cea pe care eu o numesc Şeni, fără să am un motiv anume, pur şi simplu aşa ne spunem una alteia. Pe langă faptul ca Şeni e mama, sora, prietena, confidenta cea mai bună, ea este cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla în viaţă. Îmi pare rău că i-am descoperit toate calităţile abia după ce am plecat la sute de kilometrii departare de ea. Apropo, iţi cer a mia oară iertare că nu te-am apreciat la adevarat ta valoare. Deh, eram şi eu mai mititică. Mă iartă Şeni.

Împreună cu sor’mea, tot pe primul loc stă cumnatul meu Costy.  Ce să mai, cuplul perfect. Uneori mă înţeleg mai bine cu el decât cu sora-mea, ştii cum e  şi zicala “fetele astea”. Nu că nu ne-am iubi, dar suntem amândouă Leoaice şi niciuna nu lasă o bucată mai mare de la ea.

Mai jos o poza cu ei doi care de fapt este denumită “mum and dad”(cam tineri, dar merge).

Pe locul doi  stă graţioasă Andreea, cea pe care noi o numim Vîrci (cu Î din I). Vîrci e prietena mea încă din clasa  a V-a. Nu ştiu dacă îi convine comparaţia, dar împreună construim cuplul STAN şi BRAN. She makes the jokes and I laugh, ha ha ha. Ea este spiritul amuzant al grupului. O admir pentru că ştie să deseneze atât de frumos, pentru că are talent de actriţă (şi ea oricum va ajunge mare vedetă de Hollywood), pentru că are doi câini atât de frumoşi pe care îi iubeşte şi cu care îşi petrece marea parte din timp. Aaaaaaaaa, pe deasupra este şi mare poetă şi scriitoare (şi aici vei râde), însă este foarte timidă, nu vrea să-şi publice încă o carte proprie. Vîrci este prietenul de care ai nevoie, cel care te scoate din stări adânci de melancolie sau suparare chiar dacă nu vrei şi o face aproape fără ca tu să-ţi dai seama. Ah, Vîrci, s-ar putea ca acum să ţi se fi urcat la cap atâta laudă. Oricum, tu o să rămâi pentru totdeauna cea mai bună prietenă. Don’t forget that, would you?

Mai jos poza cu Vîrci, să văd dacă găsesc una fară să  mă aflu şi eu în ea.

De la locul trei pierd ierarhia, nu ştiu dacă e Sia sau Udia sau Sate sau Nelly sau Nico. Cert este că pe toate le iubesc la fel, pe fiecare pentru ceea ce este.

Pe Udia (aka Claudia) o iubesc pentru că mama ei face mâncare bună(glumesc, măi), pentru că este inteligentă şi descurcăreaţă, pentru că este agnostică şi pentru că este Udia,  mereu cu bretonul în ochi, făra echilibru şi pe tocuri. Ador inocenţa ei, aaaaa şi mai ador ceva, mai nou îmi face masaj facial de care îmi place mie. Şi apropo, a făcut cursuri de cosmetică, deci, dacă sunteţi interesaţi, vă pun o pila la ea.

Mai jos poza cu Udia. Bineînţeles iarna în tricou.

Pe Sia (aka Silvia) o iubesc pentru că este la fel ca mine. Chiar, Sia, mi-e dor să mai stam de vorbă. Mai nou Sia şi l-a găsit pe Remus şi nu mă mai iubeşte la fel de mult, dar o iert, ştiu şi eu cum este. Sia este zodia Leu, e ambiţioasă, curajoasă, puternică şi este şi ea la JURNALISM în Constanţa. Îmi placea cum o chinuiam împreună pe Vîrci, cum o gâdilam, cipeam şi cicăleam. Cel mai mult imi plac întâlnirile la Sia, când bem vin şi stropim tavanul, când ne jucăm FIFA şi facem filmuleţe cu vampiri, când ne uităm la filme de groază şi râdem în hohote.

Mai jos poza cu Sia la finalul clasei a XII-a. De remarcat că pe banderolă scrie MISS SINCERITATE (“oaia rătăcită de cioban”) şi e făcută de mine. Sorry, Sia, poza asta mi-a trimis-o Vîrci.

Pe  Sate o iubesc, dar e foarte departe de mine, în Armenia. E o fată cu foarte mult bun simţ, are nişte părinţi minunaţi şi este o prietenă fidelă. Nu m-a dezamăgit niciodată şi nici nu o va face. Te pup, iubita.

Mai jos poza cu Sate facută în Armenia (poza, nu Sate. Hmm, ba şi Sate).

Aici închei, probalil o să las lista deschisă. Dacă aveti ceva de obiectat fetelor, nu aveţi decât.

De la Bucureşti, capitala nebuniei adolescentine, către prietenele mele. Vă iubeeeeeeeeeeesssssssssssssccccccccccccccccccccccc.

Written by iandreeab

9 mai 2010 at 17:25

Postat in friends

1 mai (munictoresc)

leave a comment »

1 mai 2010= căldură, soare, agitaţie, mare, munte, tren, România, prieteni, aer, Prahova

1 mai 2010 a fost mai mult decât frumos. Destinaţia Sinaia, una dintre cele mai frumoase staţiuni montane din România. 7:30 trenul accelerat către Satu Mare, fără locuri. Holul plin, locuri pe podea, pe ghiozdane. Uşa e blocată. Întârziere o oră. 10:30 Sinaia. Gară, deal, scări, oboseală. Peleş, Pelişor, parc, fântână, biciclete.

This slideshow requires JavaScript.

Written by iandreeab

2 mai 2010 at 18:34

Postat in tripS

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.